Redirecționează 3.5% din impozitul pe care l-ai plătit la stat către echipa de fotbal a orașului!
Acest lucru se poate face foarte ușor, doar completând formularul de la adresa: https://formular230.ro/asociatia-fotbal-club-unirea-1924-alba-iulia
Hai Unirea!
DetaliiŞtiri
Clubul FC Unirea Alba Iulia își expiră regretul și profunda tristețe pentru trecerea în neființă a fostului fotbalist și antrenor al echipei noastre, Neluțu Popa, la vârsta de 60 de ani. Neluțu Popa a evoluat la Unirea Alba Iulia la începutul anilor ‘90 și a fost golgheterul „all time” al Unirii Alba Iulia, rămânând în istorie prin hattrick-ul marcat Universității Craiova în semifinala Cupei României.
Ca și antrenor a contribuit la șlefuirea mai multor generații de juniori, din mâinile sale ieșind jucători precum Gicu Grozav, Ciprian Selagea, Florin Ilie, Călin Cristea sau Alexandru Giurgiu, plus mulți alții.
Rămas bun, profesore!
Detalii
Începând de astăzi se vor pune în vânzare biletele pentru meciul din șaisprezecimile Cupei României contra celor de la FCSB.
Costul unui bilet este 50 lei, iar suporterii care au fost prezenți și la partida contra Metalurgistului Cugir și pot face dovada prezenței, vor beneficia de o reducere de 10 lei.
Biletele pot fi procurate de la casieriilor stadioanelor "Cetate" din Alba Iulia și "Minaur" din Zlatna.
Vă reamintim că partida va avea loc Joi, 27 Septembrie 2018, cu începere de la ora 21:30 și va avea loc pe Stadionul "Minaur" din Zlatna.
Detalii
În cursul zilei de astăzi, 18 septembrie 2018, a avut loc tragerea la sorți pentru 16-imile de finală a Cupei României la fotbal. FC Unirea Alba Iulia a fost repartizată în urna B, iar sorții au ales ca și adversari pe FCSB, nimeni alta decât vicecampioana României.
Partida va avea loc la Alba Iulia, în perioada 24-30 septembrie 2018, data și ora exactă a partidei urmând a fi comunicată ulterior.
Detalii
FC Unirea Alba Iulia a învins Performanța Ighiu în deplasare, scor 2-0, în ultima etapă a Ligii a 3-a și a tras astfel cortina peste sezonul 2017/2018. Uniriștii au încheiat campionatul pe locul al 6-lea în seria a V-a, serie dominată copios de către Universitatea Cluj care a reușit promovarea în Liga a 2-a.
Alb-negrii au reușit o linie de clasament cu 14 victorii, 6 egaluri și 8 înfrângeri, adunând astfel 48 puncte și un golaveraj de +11, după ce au marcat de 45 ori și au primit 34 goluri. Golgheterii echipei cu câte 8 goluri sunt căpitanul Ciprian Selagea și atacantul Daniel Lăsconi, secondați de către Claudiu Davidaș cu 7 goluri.
După încheierea partidei de la Ighiu, antrenorul Adrian Bicheși a declarat următoarele: "Ne consolăm că nu am pierdut cu conjudețenele, este singurul lucru bun din acest campionat. Obiectivul nostru a fost să terminăm pe locul 4, nu am reușit. Am fost foarte afectați de jocul cu „U” Cluj, ne-a șocat acel 0-7! Ar fi frumoasă vara viitoare o promovare, ar fi realizarea unui vis".
Detalii
În ultima partidă a turului, disputată pe teren propriu, Unirea Alba Iulia a remizat cu ocupanta locului secund, Performanța Ighiu. Uniriștii au deschis scorul grație golului marcat de către Andrei David (47), dar s-au văzut egalați la ultima fază a meciului când Iulian Iclănzan a reușit să înscrie (90+4).
Alb-negrii încheie astfel turul campionatului pe locul al 6-lea, cu 24 puncte, 11 puncte mai puțin decât liderul Universitatea Cluj.
Antrenorul Adorian Himcinschi a avut doar cuvinte de laudă la adresa echipei sale după această ultimă partidă a turului: "Din punctul meu de vedere, meciul a fost la discreția noastră, am dominat la toate capitolele, adversarii având șansă. Mă mândresc cu o astfel de echipă, care s-a ridicat la un nivel foarte bun. Nu vreau să desconsider Performanța, dar noi am izbutit una dintre cele mai bune prestații ale turului".
Detalii
Unirea Alba Iulia s-a oprit în faza a III-a a Cupei României, fiind eliminată la penalty-uri de către colega de serie, Industria Galda de Jos. Elevii lui Himcinschi au deschis rapid scorul, în minutul 5, prin Claudiu Davidaș, însă s-au văzut egalați în minutul 60, prin ex-uniristul Silviu Mureșan, după ce înainte cu două minute oaspeții au rămas în 10, Rodean fiind eliminat. Tot pentru cumul de galbene au plecat mai repede la vestiare, în prelungiri, Cernea și Alexandru Man.
Meciul s-a decis la penalti-uri, după ce l-a finalul timpului regulamentar scorul a fost 1-1. Ionuț Grozav și Silviu Turuș au trimis în bara transversală, în timp ce Adrian Mateiu și portarul Suciu au înscris fără probleme. De partea cealaltă, Alecu, Lupșan, Trif și Vonya au punctat fără emoții pentru calificarea liderului în faza următoare.
În etapa a IV-a, Unirea Alba Iulia se va deplasa la Reghin pentru meciul cu Avântul, meci programat sâmbătă de la ora 17:00.
Detalii
Calificată în faza a III-a a Cupei României după succesul la limită 1-0 cu Unirea Dej, echipa din Alba Iulia și-a aflat adversară din turul următor programat în acestă săptămână. Sorții au decis ca elevii lui Himcinschi să se dueleze cu conjudețeana Industria Galda de Jos, liderul la zi al seriei a V-a cu maximum de puncte obținute în primele trei etape. Jocul cu găldenii este programat miercuri, cu începere de la ora 16:30, pe stadionul “Cetate” din Alba Iulia.
Programul tuturor jocurilor din faza a III-a a Cupei României:
Marți, 12 septembrie 2017, ora 16:30
CS Aerostar Bacău - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc AFCM Alexandria - ACS Viitorul Domnești ACSO Filiași - CS Sporting Roșiori ACS Petrolul 52 - CSM Flacăra Moreni ACS Șirineasa - CS Atletic Bradu CNS Cetate Deva - CSM Școlar Reșița CS Șoimii Lipova - CS Național Sebiș ACS Performanța Ighiu - ACF Metalurgistul Cugir 1939
Miercuri, 13 septembrie 2017, ora 16:30
CSM Roman - CS Știința Miroslava ACS Olimpic Cetate Râșnov - AFC Hărman CSM Focșani 2007 - CSM Râmnicu Sărat AS Zimbrul Slobozia Conachi - CS Sporting Liești ACS FC Delta Dobrogea Tulcea - AFC Unirea 04 Slobozia FC Agricola Borcea - ACS Înainte Modelu AS Voința Biled - AFC Ripensia Timișoara AFC Unirea Alba Iulia - ACS Industria Galda AS Unirea Cristuru Secuiesc - CS Sănătatea Servicii Publice Cluj AS FC Universitatea Cluj - ACS Fotbal Comuna Recea
Programul fazelor Cupei României:
Faza a 4-a: 3-4 octombrie 2017 16-imi de finală: 25 octombrie 2017 Optimi de finală: 29 noiembrie 2017 Sferturi de finală: 28 februarie 2018 Semifinale (tur): 18 aprilie 2018 Semifinale (retur): 9 mai 2018 Finala: 27 mai 2018
Detalii
Eșecul din etapa a doua, 0-3, din deplasare de la Comuna Recea a fost uitat vineri pe „Cetate” în primul “derby” județean al acestui sezon. Sub privirile celor aproximativ 1000 de spectatori, Unirea Alba Iulia a câștigat jocul cu Metarurgistul Cugir, cu 2-1, după ce la pauza oaspeții s-au aflat în avantaj. Scorul a fost deschis de Făgărășanu, în minutul 30, dar cei care s-au bucurat la final au fost elevii lui Himcinschi, datorită reușitelor lui Ionuț Grozav și Claudiu Davidaș, goluri realizate în minutele 77 și 79.
Iată ce a declarat antrenorul Adorian Himcinschi după primul succes al alb-negrilor din acest sezon: “Cu toții ne-am dorit victoria, mai ales că a întârziat doua etape. Am luptat pentru aceste trei puncte și băieții merită felicitări. Aveam referințe, cunoșteam echipa din Cugir și am încercat să speculăm anumite lacune care le au. La fotbal norocul face parte din joc, am speculat adversarul, am încheiat acțiunile cu gol iar în ciuda unei posesii din prima repriza a adversarilor noștri am meritat victoria. Ne-am dorit mult să nu dezamăgim publicul, sunt aproape de Unirea, ne fac să ne simțim cu adevărat că jucăm acasă și vrem să le aducem satisfacție după fiecare meci”.
Unirea Alba Iulia a început meciul cu Cugirul cu următoarea formula: Suciu – Boboia, I. Grozav, Al. Man, Ad. Matei – Fulea, Selagea (cpt.), B. Ștef, Apetri – Lasconi, A. David. Au mai jucat: Turuș, Morar, Davidaș, Onaca. Rezerve: Petric – Rus, Capțiu. Accidentați: Goguță, Giurgiu, Scrob, D. Tat și Iacșa.
FOTO: Lucian DANCIU
Detalii
Elevii lui Adorian Himcinschi au ratat debutul în eșalonul terț la fotbal. În prima etapă din campionat, Unirea Alba Iulia a încheiat a egalitate, scor 1-1, meciul cu junii de la Gaz Metan Mediaș II, la meci asistând peste 1300 de spectatori. Ambele goluri din meci au fost marcate în prima repriză, Selagea a înscris o scăriță spectaculoasă de la punctul cu var în minutul 5, în timp ce oaspeții au reușit egalarea prin Hăjmășan cu un șut la colțul lung, în minutul 37. Marile ocazii din repriza secundă au aparținut uniriștilor, însă tabela a rămas nemodificată.
“Nu ne-am ridicat la parametrii care ne așteptam, nu am fost proaspeți și n-am avut inteligența necesară. Trebuie să căutăm cauzele. Am întâlnit o echipă tânără și trebuia să câștigăm, indiferent de circumstanțe. Am rămas datori, sperăm să ne revanșăm în meciurile următoare, spectatorii trebuie să aibă răbdare, să rămână alături de noi, pentru că Unirea nu și-a arătat adevărata față”, a declarat la finalul jocului antrenorul unirist Adorian Himcinschi.
UNIREA ALBA IULIA – GAZ METAN MEDIAȘ II 1-1 (1-1)
Stadion Cetate / Spectatori 1300
Marcatori: Selagea (5 - penalty) / Hășmășan (37)
UNIREA: Căt. Suciu – Apetri (84, S. Fulea), Scrob, Ad. Matei, Al. Giurgiu – B. Ștef (41, F. Morar), I. Grozav, Selagea, Tat (69, An. David) – Lăsconi, S. Turuş (46, Al. Man); rezerve V. Răducanu, An. David, Onacă, Davidaş, S. Fulea. Antrenor Adorian Himcinschi.
GAZ METAN: D. Cristea – Grădina Băcilă, Pop, Juca, Bîrză, Buziuc, Hăjmășan (72, Ilaș), Capră (58, Mîndrean), R. Trif (88, Cioban), S. Iorga (76, Bîrsan); rezerve Ciupercian, Cioban, Ilaș, Bîrsan, Toșu, Savu, Mîndrean. Antrenor Dumitru Solomon
Foto: Lucian DANCIU
Detalii